Acest articol face parte din provocarea #prajiturifarafrica, lansată de Dr. Oetker. Povestește și tu pe site-ul http://www.prajiturifarafrica.ro despre cum treci fără frică peste momentele dificile pe care viața ți le servește și contribui astfel la donarea unui euro către SOS Satele Copiilor!
Dintre toate călătoriile pe care le-am făcut, sunt câteva care vor rămâne întotdeauna într-un loc special pentru mine, iar una dintre ele este prima mea ieșire în afara Europei – în America de Sud, mai precis în Buenos Aires. A fost un business trip pe care am reușit să îl combin și cu câteva zile de plimbări care mi-au arătat adevăratul spirit latin, de la el de acasă, dincolo de cum îmi imaginam eu că ar fi 🙂 Aveam de mult timp acest vis să ajung în America Latină, așa că lucrurile s-au așezat perfect.
Înainte de plecare, firma pentru care lucram la momentul respectiv mi-a trimis mailuri peste mailuri despre cum nu-i ok să mergi singur pe stradă, despre cum nu-i ok să îți lași în camera de hotel obiecte de valoare pentru că de obicei se fură, despre toate tipurile de înșelătorii care ți se pot întâmpla pe stradă. Părea că toate relele din lumea s-au adunat aici. Așa că na… zboară Zmeule liniștit că totul va fi bine! 🙂 Am plecat emoționată și extrem de nerăbdătoare să descopăr Buenos Aires-ul, dar și cu inima cât un purece că nu știam câte din poveștile auzite erau și adevărate 🙂
Primele persoane cu care am interacționat acolo, ghici ce? M-au luat la rost că sunt complet inconștientă că am ieșit din hotel și am mers singură timp de vreo 10 minute, pe o stradă pietonală plină de lume (“Don’t do that again!!! It’s very dangerous…”). În prima zi am plecat cu un rucsac plin cu toate chestiile valoroase pe care le aveam la mine: bani, carduri, acte, camera foto, telefon etc. Singurul meu gând era că dacă pierd cumva rucsacul ăla, chiar că rămân acolo (ceea ce n-ar fi fost chiar așa de rău, în final 🙂 ). Deja începuse să mă enerveze atitudinea asta a tuturor, ca și cum aș fi ajuns fix în mijlocul unui cartel de droguri și ar fi mai bine să nu fiu văzută la față. Nu era ca și cum în România eram obișnuită cu lapte și miere pe toate gardurile. Așa că de a doua zi am luat hotărârea că ar trebui să fiu un pic mai relaxată și să mă bucur cu adevărat de experiența asta (doar era un vis devenit realitate). Atunci am început să observ obiceiurile localnicilor, să le ascult poveștile și să văd câteva din locurile care fac acest oraș special, iar de aici încep și poveștile minunate despre Argentina și Buenos Aires.
Am descoperit că, indiferent de statutul pe care îl au, oamenii sunt foarte sensibili, calzi, primitori și apropiați de cei cu care interacționează. Ai impresia că îi cunoști de o viață, chiar dacă stai de vorbă cu ei de doar 20-30 de minute. Am descoperit oameni care știau mai multe despre România decât cunosc unii dintre români, am găsit oameni care îl citiseră pe Eliade… mai că începusem să mă simt ca acasă. Cunoscându-i pe argentinieni, parcă nu mai părea atât de întâmplător faptul că unul dintre cele mai seducătoare și mai pasionale dansuri din lume, Tango-ul, își are originile aici.
Am descoperit cultura ceaiului argentinian, care este un simbol al prieteniei. Ceaiul mate este o adevărată băutură națională, care se bea din vase de forma unor tărtăcuțe, numite calabaza, care se umplu cam trei sferturi cu ierburile de ceai (yerba). Peste acestea se pune apă fierbinte dintr-un termos și se bea cu un pai de metal, numit bombilla, care într-unul din capete are un fel de sită care să filtreze ierburile. În mod tradițional, ceaiul mate se bea în familie sau la întâlnirile cu prietenii, este preparat de un mateador, iar apoi toți cei prezenți beau ceaiul din aceeași calabaza și cu aceeași bombilla. Refuzul fără un motiv întemeiat este văzut ca o dovadă de lipsă de respect. Vă spun asta, pentru că neștiind de acest ritual, când mi-a fost oferit ceaiul din cana unui băiat pe care îl cunoscusem la conferință, am zis simplu “No, thanks!”. După care am aflat întreaga poveste a ceaiului și evident am fost iertată pentru ignoranța mea de a nu mă documenta cum trebuie înainte de a veni aici.
Ritualul ceaiului mate în Argentina (Sursa foto)
Calabaza și bombilla
Buenos Aires este un oraș al contrastelor, de la locuri foarte sărăcăcioase, denumite aici Villa Miseria, la clădiri cu o arhitectură deosebită sau zone extrem de moderne. Locul care, însă, m-a impresionat cel mai tare în Buenos Aires a fost El Caminito, o oază de clădiri colorate în mijlocul orașului. Lume relaxată, artiști la fiecare pas, tangouri răsunând din fiecare casă sau restaurant și, din loc în loc, câte-un cuplu dansând (tango, evident!). Nu degeaba a devenit locul acesta un adevărat muzeu în aer liber. Mi-e tare dor de atmosfera de acolo!
Nu numai că m-am întors bine și sănătoasă după această călătorie care se anunța, după unii, una extrem de periculoasă, dar în anul următor m-am dus tot în America de Sud, în Columbia, în “tărâmul cartelurilor sângeroase”. Aici am fost, însă, mult mai relaxată încă de la început și m-am bucurat de fiecare moment 🙂 Mi-am dat seama că lucrul cel mai frumos pe care ți-l oferă călătoriile constă tocmai în faptul că ieși din zona de confort, că experimentezi ceva unic și diferit de ceea ce faci zi de zi, că descoperi culturi diferite și oameni care te fac să te cunoști mai bine pe tine însuți.
Acesta e farmecul călătoriilor și tocmai acest spirit trebuie să îl aducem în viețile noastre de zi cu zi pentru că viața însăși este o călătorie magică pe care trebuie să o parcurgem #fărăfrică. Voi când ați acționat ultima dată fără frică?
2 Comments
Servus!
Doamne ce concidenta! 🙂 Eu chiar am mers in Japonia cu 1000euro acu cativa ani. Am si scris despre asta aici: http://travelclub.bestcj.ro/2012/06/japonia-nimic-mai-simplu/
A fost de departe una dintre cele mai frumoase calatorii pe care le-am facut si abia astept sa revin. 🙂
Cata
[…] Alexandra: http://zmeulcalator.ro/2017/cu-zmeul-prin-lume/livin-la-vida-loca-sau-cum-fost-buenos-aires/ […]