Nunta indiană

Dacă vă imaginați că toate nunțile indiene durează o săptămână și că se desfășoară cu mare fast, o să vă stric această imagine și o să vă povestesc de frumoasa și simpla ceremonie hindusă din regiunea Kerala. N-a fost nici cu elefanți, nici cu dansuri indiene, ci a fost destul de sobră, dar plină de simbolistică și tradiții.

În seară dinaintea nunții am participat la o reuniune a membrilor apropiați ai familiei mirelui. Părinți, frați, surori, mătuși, unchi, verișori, prieteni apropiați, s-au adunat vreo 190 de persoane. Mirele și-a luat binecuvântarea de la fiecare în parte, după care a urmat o oră de momente artistice ale unor membri ai familiei și 5-6 melodii indiene la final, ca să nu spunem că am fost la nuntă și nu ne-am zbânțuit măcar un pic 🙂

Ceremonia oficială s-a desfășurat în dimineața următoare într-o sală de festivități decorată cu mare atenție cu tot felul de aranjamente, fiecare cu semnificația sa în tradițiile hinduse. Ca să înțelegeți, aranjamentul sălii era asemănător cu acela al unei săli de spectacole – scena pentru ceremonie în față și spectatorii așezați pe rânduri.

Scena pentru ceremonia oficială (kalyana mandap) – decorată cu flori de cocotieri, fructe și orez ce semnifică prosperitatea viitoarei familii

Nilavilakku – o lampă înaltă de alamă, care are în partea superioară o cupă cu ulei și fitile care se aprind. Ele reprezintă agni, zeul focului, care aduce noroc și fericire familiei.

Ceremonia în sine a durat aproximativ 10-15 minute, timp în care mirii și-au pus unul altuia niște ghirlande de flori, semn că se acceptă unul pe altul ca parteneri pe viață, iar mirele i-a oferit miresei un saree roșu, transmițându-i că își asumă responsabilitatea de a-i fi alături la bine și la greu. Apoi vreo 4-5 ore sesiunea de poze cu toți cei 600 de invitați în diverse combinații – poză cu fiecare familie în parte, poză cu verii din partea tatălui, poze cu verii din partea mamei ș.a.m.d. În paralel cu pozele, la un etaj superior al clădirii, se servea masa.

Dimineața nunții a fost, evident, foarte agitată cu îmbrăcatul saree-ului și n-am apucat să mai mănânc. Pe la ora 13:00, când am hotărât că am văzut destul de multe poze, am plecat spre sala de mese.  Înfometată cum eram am plecat spre masă fără camera foto, fără telefon, doar eu și saree-ul 🙂 Deci all credits go to Cristina Câmpian pentru pozele următoare. Masa tradițională de nuntă constă în servirea mâncării pe frunză de bananier. Iar mâncarea este un fel de all you can eat de orez și diverse tipuri de sosuri (mai mult sau mai puțin picante) pe baza de nucă de cocos, curry, mango etc. + niște sosuri dulci pe post de desert.

Ideea de a mânca pe orice altceva decât o farfurie clasică nu e deloc greu de acceptat. Partea interesantă este că în mod tradițional ei mănâncă cu mâna. OK… am mai mâncat cu mâna, obișnuiesc să mai mănânc pe șervețel, în pat, când n-am chef să murdăresc farfurii degeaba, dar să mânanc orez și sos cu mâna… părea un pic prea mult. Plus că dacă eliminasem șansele de a nu pierde saree-ul de pe mine, trebuia să fac în așa fel încât să nu plec nici cu el pătat. Iar experiența din zilele dinaintea nunții mi-au demonstrat că trebuie să ai skill să mănânici fără să lași urme.

Cam asta a fost nunta, simplă, dar de impact, un prilej pentru a reuni familia și prietenii. Fără brizbrizuri, fără zeci de mii de euro investiți aiurea în chestii fără nicio semnificație, fără risipă de mâncare generată de cele 4-5 feluri cu care suntem noi obișnuiți la nunți. Cei drept, niște muzică și o scurtă petrecere ar fi un bun add-on, dar ne-am simțit foarte bine și așa. Și-a fost prima nuntă la care am participat, care a apărut și la televiziunea locală 🙂