Toată nebunia cu India a început acum vreo 2 luni când o prietenă m-a anunțat că se căsătorește. La final de Decembrie. În India.
M-a cuprins euforia instant și foarte curând aveam biletul de avion cumpărat. Acela a fost momentul clar când nu mai exista cale de întoarcere. Puține sunt activitățile care îmi provoacă atâta fericire și satisfacție ca o călătorie: să plec undeva, departe de casă, într-un loc cu altfel de obiceiuri și peisaje, de unde știu că mă voi întoarce cu bagajul și camera foto pline de amintiri.
Dacă cineva m-ar fi întrebat în ce țări vreau să ajung în viitorul apropiat, cu siguranță India nu ar fi fost în top 5, poate nici în top 10. Dar iată că de data aceasta destinația m-a ales pe tine și nu invers, și ținând cont că un asemenea eveniment e “once in a lifetime” am hotărât să nu-l ratez. În ultima perioadă am tot întors internetul pe toate fețele pentru a afla ce nu trebuie ratat în India. Am descoperit tot felul de lucruri și am realizat că mă îndrept spre o călătorie total diferită față de experiențele de până acum.
În primul rând pentru că India este mare. Și da, nu conștientizasem cât de mare. E, de fapt, imensă! Știați că distanța de la sud la nord este echivalentul traversării Europei din București până în Madrid? Sunt mai exact 3214 km. Asta face ca planificarea călătoriei să fie destulă de complexă și am realizat faptul că nu pot vedea în 2 săptămâni o țară cu o suprafață cât o treime din Europa. Mă voi mulțumi, cel mai probabil, cu vizitarea regiunii Kerala, cunoscută ca lumea cocotierilor și a plajelor însorite, tărâmul ayurvedei.
Chiar dacă în general aleg țări diferite pentru vacațele mele, cel mai probabil voi fi nevoită să păstrez India pe lista țărilor de vizitat. Nu de alta, dar nu pot spune că am vizitat India dacă nu ajung în zona de nord, să văd Taj Mahal-ul și fluviul Gange (așa murdar cum zice lumea că e) sau fara sa trăiesc experiența festivalurilor Holi și Diwali 😉
Printre plimbări prin culturi de ceai și orez, plimbări cu elefantul, plimbări cu barca și… pur și simplu plimbări, voi încerca să găsesc timp să postez cât mai des poze și scurte impresii. Și sigur, sigur, la întoarcere vor veni toate detaliile. Fiți pe fază!
Între timp, dacă aveți sugestii sau sfaturi despre ce merită vizitat în regiunea Kerala, aștept comentariilor voastre.
Leave A Reply