Să tot fie vreo 10 ani de când așteptam duminică de duminică porția săptămânală de Fetele Gilmore. Pe vremea aia internetul nu era încă la nivelul la care să poți face maratoane de vizionat seriale și să vezi într-o singură zi 10 episoade dintr-un serial. Și într-un fel era mai bine. Așteptam întotdeauna cu nerăbdare următorul episod, iar între episoade visam la viața într-un orășel precum Stars Hollow, analizam anumite situații din film și relațiile explorate în fiecare episod. Dincolo de orice poveste, mi-au plăcut întotdeauna schimburile de replici rapide, uneori haioase, alteori ironice, dar care întotdeauna mă țineau conectată.
Acum câteva luni m-am trezit într-o altă casă, pe o altă canapea, urmărind același serial, aceleași personaje, aceleași schimburi de replici la foc automat. Totul părea absolut normal și la fel, deși, pe de o parte eu eram schimbată de cei 10 ani în plus la capitolul experiență de viață, iar ele, Rory și Lorelei, la fel. Noile lor povești sunt scoase perfect din realitatea în care trăim azi, fiecare încercând să se regăsească pe sine. Rory e într-o căutare continuă a unei vieți care să-i ofere liniște pe plan personal și profesional, iar Lorelei vede ca unică soluție pentru rezolvarea conflictelor ei interioare refugierea în munți. Așa că decide să plece Wild (The book, not the movie – There’s a difference!) pe urmele lui Cheryl Strayed.
Am observat un trend de curând, o nevoie a tot mai multor oameni de a pleca în călătorii în care să se regăsească și să găsească drumul spre sufletul lor. Unii aleg calea low-budget de a pleca pe El Camino de Santiago, alții aleg, așa cum a făcut-o și Lorelei, să se lase pierduți pe Traseul de Creastă de pe Coasta Pacificului. Alții aleg să își facă ordine în viață cu un an sabatic sau prin excursii în Bali, care îți promit că o să te întorci de acolo ca nou.
Eu nu am încercat niciodată o astfel de călătorie, însă pare că pentru mulți este o nouă formă de terapie. Nu aș spune nu niciunei variante de mai sunt, însă motivele mele pentru a merge în acele locuri ar fi cu totul altele. Îmi place să călătoresc pentru a descoperi locuri speciale, pentru a cunoaște oameni faini, cu povești de viață care te inspiră. Eu vreau să învăț să văd viața și din perspectiva altor culturi. Și, cel mai important, vreau să văd viața cu optimism și toleranță în fiecare zi, nu doar atunci când plec într-o călătorie. Și da, situațiile în care mă regăsesc atunci când călătoresc mă fac să mă analizez, să schimb unele lucruri și, în final, vreau să cred că mă fac o persoană mai bună.
Cred că alergăm prea mult după o viață care avem impresia că se desfașoară în paralel cu noi și cu care sperăm că la un moment dat ne vom intersecta pentru a putea schimba direcția. Alegerea de a schimba ceva stă în mâinile fiecăruia dintre noi, iar aceasta poate veni oricând ne decidem noi că ne dorim altceva, indiferent de cât de banal sau spectaculos e locul în care ne aflăm. Eu cred ca ăsta e mesajul pe care ni-l transmite experiența nereușita a lui Lorelei de a pleca în munți.
În orice caz, noua serie din Fetele Gilmore mi-a amintit de filmul Wild cu Reese Witherspoon, pe care l-am văzut acum vreo 2 ani, într-o perioadă mai complicată, când mi-aș fi dorit să mă pot izola undeva și să nu fiu nevoită să dau ochii cu nimeni. Așa că mi-a plăcut mult pentru ca relaționam foarte bine cu starea personajului principal. Am aflat după ce am văzut filmul că povestea se bazează pe o poveste adevărată a lui Cheryl Strayed care și-a scris și memoriile în cartea sa “Sălbăticie. Pierdută și regăsită pe Traseul de Creastă de pe Coasta Pacificului” pe care o găsiți în engleză aici, în varianta originală, sau în varianta ebook în română aici.
Indiferent de starea pe care o aveți, eu vă sfătuiesc să citiți cartea, să vedeți sau să revedeți filmul. Chiar dacă filmul este destul de bun, am înțeles că poveștile din carte sunt și mai emoționante și mai profunde decât au fost ele transpuse în film. Deci poate merită să începeți cu cartea.
Și… Go Wild în viața de zi cu zi, nu așteptați ocaziile speciale! 🙂
Leave A Reply