După cum v-am mai spus, Web Summit 2016 a fost pentru mine o oportunitate bună să văd ce se mai întâmplă în lumea tehnologiei și a online-ului. Sesiunile nu au adus în discuție chestii prea revoluționare, în schimb evenimentul mi-a scos în cale tot felul de startup-uri de travel și a fost, evident, o ocazie bună să stau de vorbă cu antreprenori, bloggeri și nomazi digitali din întreaga lume. Iar pasiunea lor pentru ceea ce fac mi-au dat și mie un boost de energie și motivație 🙂
Startup-urile prezente la conferință au fost din toate domeniile, de la chestii foarte hi-tech cu roboței, virtual / augmented reality și alte nebunii, până la teste care le spun femeilor pentru cât timp mai sunt fertile sau platforme de booking de elicoptere pentru cei pentru care time matters more than anything.
Web Summit 2016 a avut și un sector dedicat startup-urilor de travel, așa că le-am luat la rând sa văd ce idei noi mai apar în domeniu. Iată mai jos câteva care mi-au atras atenția. Evident, unele sunt implementate doar la nivel local în anumite țări, dar sunt absolut convinsă că o să se extindă rapid. Probabil foarte curând vom auzi de ele tot mai mult și în România. Ușor, ușor, că nu pot veni toate deodată 🙂
Beeshary – o platformă care face legătura între artizanii locali și călătorii curioși să cunoască tradițiile locale prin ateliere experimentale sau dacă pur și simplu își doresc să achiziționeze produse tradiționale de la mama lor de acasă 🙂 Pentru moment sunt prezenți doar în Franța, dar cred că o astfel de idee ar merge de minune și la noi mai ales că tot mai mulți aleg conceptul de travel like a local.
Jiendu – locul unde îți poți pune la dispoziția călătorilor serviciile tale, de la închiriat apartamentul, mașina, bicicleta sau dacă, pur și simplu, vrei să le fii ghid în orașul tău și să le oferi o experiență deosebită.
ProNatives – un startup care targetează călătorii nevorbitori de limba engleza. Pe scurt, dacă ai mei se hotărăsc să plece de capul lor în Italia, pentru a evita febra musculară la mâini, pot căuta prin ProNatives o persoană vorbitoare atât de limba romană, cât și de italiană, care să le fie ghid pe perioada călătoriei lor.
Swiss Escape – ești freelancer sau un nomad digital, așa cum se spune mai nou? Cum ar fi să schimbi un pic peisajul biroului de acasă cu un peisaj din Alpii elvețieni? Fondatorii Swiss Escape spun că acest spațiu de coworking și coliving te ajută să te conectezi cu natura și să te deconectezi de agitația urbană, ceea ce te poate inspira cu adevărat. Ținând cont că ești în Alpi, în Elveția, costurile pe care le oferă pentru serviciile oferite de ei sunt chiar rezonabile.
Coworking Coffee – ca să rămânem tot în zona spațiilor dedicate nomazilor digitali, Coworking Coffee este un site care își propune să adune cele mai bune locuri unde poți merge să lucrezi, cu wifi-ul și cafeaua alături și fără ca lumea să se uite urât la tine că strici zenul locului 🙂 Până una alta, poate le dăm acestor băieți o mână de ajutor cu locurile faine din București unde poți merge să lucrezi.
Hostelp – e un site care promovează turismul participativ. Adică vrei să mergi în vacanță, să cunoști localnici și eventual să plătești cât mai puțin pentru cazare? Hostelp te-ar putea ajuta să faci un troc – oferi 2 ore din timpul și abilitățile tale pentru o noapte de cazare.
Glamping Hub – numele spune tot, așa că nu cred că nu are nevoie de nicio descriere. E un site numai bun dacă ești în căutare de o cazare ieșită din comun pentru următorul concediu.
Indie Campers – soluția potrivită pentru o vacanță flexibilă și plină de aventură. Indie Campers îți oferă posibilitatea de a închiria rulote complet echipate. Tu nu trebuie decât să vii cu rucsacul în spate, pregătit să pleci la drum. Momentan au puncte de închiriere în Portugalia, Spania, Franța, dar din 2017 se vor extinde și în Belgia, Elveția și Italia, deci va fi un mod fain de a pleca într-un eurotrip.
Runnin’ City – și ca să nu se simtă nimeni neglijat, iată startup-ul care susține sportul chiar și atunci când călătorești. Runnin’ City îți pune la dispoziție trasee de jogging în peste 100 de orașe din întreaga lume, iar aplicația devine ghidul tău, povestindu-ți despre atracțiile turistice pe lângă care treci.
Voi ați fi curioși să testați vreunul din startup-urile de mai sus?
Leave A Reply